România

Câtă vreme  va fi SUA,  Uniunea Europeană nu va fi ea însăşi. Actuala uniune europeană este făcătură americană. Uniunea europeană nu poate porni decât de la europeni şi nu de la extraeuropeni. Actuala uniune europeană este o adunătură anchilozată de politicieni bătrâni depăşiţi de vremuri. Duceţi-vă prin oraşele europene şi veţi găsi boschetărie, manţocărie, tembelisme capitaliste. Nu veţi găsi revoluţie, vizionarism, prosperitate, înnoire, modele de cultură şi civilizaţie care să depăşească viaţa ordinară.

Întreaga situaţie a mortificării Europei actuale este rezultatul greşelilor şi sfârşitului celui de al -II-lea război mondial.  Europa este subjugată. Popoarele Europei sunt exploatate . Oamenii europeni nu mai sunt creatori nu pentru că s-a epuizat potenţialul spiritual european ci pentru că sunt constrânşi europenii să trăiască o viaţă animalică, josnică. Agresiunea rasială a Europei este asistată de imperialii americani care fură totul de peste tot şi stârpesc orice originalitate ce nu se afirmă în interesul imperiului lor.

Problema Europei este o problemă imperială, de raport de forţe, de luptă între rase , de hegemonie

Gargarismele şi < a class=”xirtireh” href=”http://www.comunicatedepresa.ro/ m ” title=”M”>m âzgălelile limbologilor români sunt acte f ă r ” title=”r”>r ă valoare care Au “>au menirea s ” title=”s”>s ă ascundă linguşirea, tr ădarea, josnicia animalică a unor indivizi pe care presa slugarnică îi numeşte cetăţeni.

Vajnicii luptători pentru ,,democraţie˝ ,  ,,justiţie˝ şi ,,civilizaţie˝ şi  pentru alte manţocării capitaliste ne vorbesc de ,,revoluţie˝ şi ne dau lecţii de limbă română fără să simtă c ă ei înşişi în cel mai bun caz sunt deja victime ale agresiunii capitaliste occidentale asupra culturii , societăţii şi conştiinţei române după lovitura de stat antiromânească din 1989.

Impostorii culturii şi civilizaţiei române utilizează cu nonşalanţă, cu tupeu, cu obrăznicie, cu neruşinare termeni cu sens pervertit cu scopul criminal de a anihila capacitatea de gândire, de cunoaştere şi acţiune a poporului român şi cu rezultatul eronării acţiunii sale legitime de emancipare de sub tutela occidentală condusă de America de Nord.

Poporul român trăieşte în orânduire socială capitalistă bazată pe exploatarea omului de către om dar limbologii nu recunosc că se foloseşte termenul ,,democraţie´´  ca şi cum românii ajunşi boschetari în propria lor ţară şi în  Occident, ar avea un regim politic democratic deci un mod de exercitare a puterii politice de către el însuşi şi nu de către străini prin intermediul guvernanţilor. Are poporul român atâ ta putere politică, câ t ” title=”t”>t ă le permite imperiul american ca să nu poată conduce, adică nimica.

Vorbesc fraierii cocliţi de activitatea ˝justiţiei´´  şi perverşii limbologi tac din gură şarlataneşte ştiind că substituirea termenului de putere judecătorească cu termenul de justiţie este menită să ascundă vinovăţia,  judecătoriilor, tribunalelor şi cur ţilor capitaliste cu ideea de dreptate şi pentru a ascunde tic ăloşia capitalistă.

Vorbesc politicienii români şi slugile lor jurnalistice  despre ,,revoluţie˝ neştiind ce este revoluţia şi tac limbologii academicieni ştiind bine că şi aceasta este o ” title=”o”>o manipulare a conştiinţei cetăţenilor pentru a-i convinge  că orice mascaradă capitalistă de jaf este o transformare profundă a sistemului social în sens progresiv.

În general ,,oamenii  de cultură˝ români au coborât la nivelul unor vietăţi ordinare. Pe baza unor asemenea oameni de cultură în curând veţi pieri ca mieii.

+.+-=-+.+ 20 -+.-+=+-.+-

Români, < a class=”xirtireh” href=”http://www.comunicatedepresa.ro/v” title=”V”>v ă d c ă guvernanţii vă obligă anticonstituţional s ” title=”s”>s ă daţi bani americanilor.
Ţineţi cont că înaintea loviturii de stat anticeauşiste guvernul României a mai f ăcut un împrumut la americani care Au “>au dus la blocarea sistemului economic român şi în final au dus la criză. După ce guvernanţi socialiş ti au achitat datoria către americani şi au hotă r ” title=”r”>r â t ” title=”t”>t că nu vor mai împrumuta niciodată bani de la capitalişti pentru a nu sacrifica poporul, agenturile străine occidentale au decapitat conducerea României m ” title=”M”>m ână în mână cu puci ştii din interiorul ţării.
Dacă poporul român nici atunci şi nici acum nu a făcut revoluţie este pentru că pe ansamblu are înţelepciune.

Dacă vă convine să-i hr ăniţi pe americani şi să vă omorâţi pe voi atunci vă întreb: de ce nu v-aţi sinucis de la început?

Gargarismele şi < a class=”xirtireh” href=”http://www.comunicatedepresa.ro/ m ” title=”M”>m âzgălelile limbologilor români sunt acte f ă r ” title=”r”>r ă valoare care Au “>au menirea s ” title=”s”>s ă ascundă linguşirea, tr ădarea, josnicia animalică a unor indivizi pe care presa slugarnică îi numeşte cetăţeni.

În general ,,oamenii  de cultură˝ români au coborât la nivelul unor vietăţi ordinare. Pe baza unor asemenea oameni de cultură în curând veţi pieri ca mieii.

Romanii, verisorii dacilor. Enigma “romanizarii”. Ce s-a intamplat cu dacii liberi? O lectie pentru ziaristii din crescatoria de urechisti a lui Plesu si Patriciu

---

Pe data de 06 iun 2010, domnul Ovidiu Nahoi (acum redactor sef al “Foreign Policy”) publica in Adevarul editorialul “Partidul Dacilor Liber?”.
Articolul este este indreptat impotriva “dacologilor” si ii apara pe istoricii nostri “oficiali”.
Stiind ca domnul Nahoi este moldovean, propun in “contra partida” un material care  explica de ce noi (si eu sunt moldovean) vorbim o limba romanica desi romanii nu au calcat nici odata in Moldova, ba chiar plateau tribut dacilor liberi de aici sa-i jefuiasca mai rar.
Faptul ca noi vorbim o limba “latina”, cand din Carpati si pana dincolo de Nipru nu a calcat picior de roman (adica vre un oficial care sa ne impuna limba latina), este explicat de “istoricii” pe care domnia sa ii apara doar prin “O enigma si un miracol”.

Doamna Aurora Petan este doctor in lingvistica romanica si a lucrat opt ani in Academia romana , in Institutul de Lingvistica din Bucuresti. Nu stiu daca este “dacolog”, dar este impotriva celor care in 2006 au sarbatorit invadarea Daciei de catre imperiul Roman. Si incearca sa foloseasca logica, stiinta si bunul simt pentru a explica enigma si miracolul.
In general, corifeii Scolii Ardelene au procedat astfel: au hotarat ca dacii au fost romanizati, si apoi au incercat sa demonstreze si cum.

Virgiliu Culiceanu

P.S. Iata si ce spun  “dacologii”: limba vorbita de daci era o limba prelatina, si aceasta explica simplu si firesc toate enigmele si miracolele limbii romane pe care o vorbim astazi, de la Atena pana in Elvetia, si de la Adriatica pana in cotul Donului. Ar explica si de ce limba romana are mai multe cuvinte latine dact limba italiana.

O enigma istorica: romanizarea.

Istoria noastra este plina de intrebari si umbre, carora cercetatorii refuza sa le dea contur. Romanizarea, de pilda, este un exemplu foarte incomod: se vorbeste cu convingere numai despre rezultatele sale – limba si poporul roman -, dar daca vrem sa cercetam felul in care dacii au fost romanizati, ne prabusim in cea mai adanca gaura neagra a istoriei noastre.

Ce este romanizarea?

Indiferent cat de mult au construit, investit si civilizat romanii intr-un teritoriu ocupat, despre fenomenul de romanizare nu putem vorbi decat atunci cand populatia cucerita si-a insusit limba latina, renuntand definitiv la limba proprie. Or, romanii nu si-au propus niciodata sa romanizeze pe nimeni, deci romanizarea nu a avut nicaieri un caracter intentionat, programatic, organizat. Nu exista nici un document care sa dovedeasca asa ceva. Imperiul Roman era foarte intins la vremea apogeului sau (in anul 117 d.Cr. a atins extinderea maxima), dar in cea mai mare parte a teritoriului ocupat, limba latina nu a putut inlatura limbile locale, in ciuda faptului ca stapanirea romana a durat multe sute de ani: in primul rand Grecia si Egiptul, care aveau o cultura superioara celei romane, nu au fost romanizate niciodata; apoi tot restul Orientului elenistic, cu Asia Mica, Siria, Palestina etc.; teritoriile din Africa de Nord – Mauretania, Numidia, Cyrenaica; Britannia, Germania, Illyricum, tot restul Peninsulei Balcanice, cu Tracia, Macedonia si cele doua Moesii, apoi Pannonia, Noricum si alte teritorii.

Nicaieri limba latina nu a persistat: fie nu s-a impus niciodata, fie s-a impus pentru un timp limitat, disparand sub presiunea altor limbi (a celor slave, de exemplu). Se considera ca, din acest imens teritoriu, au ramas romanice doar Hispania, Gallia, Italia, micul teritoriu al Raetiei, Dalmatia si Dacia, dand nastere celor zece limbi romanice: spaniola, portugheza, catalana, franceza, provensala, italiana, sarda, reto-romana, dalmata (azi disparuta) si romana. Cum de in unele teritorii romanizarea limbii a reusit, iar in altele (cele mai multe) nu? Hazardul? Cine poate raspunde?

Romanizarea Daciei

Dacia a fost ultima cucerita si prima abandonata de romani, durata sederii lor efective fiind de mai putin de 150 de ani. Dupa victoria din anul 106, romanii stapaneau Banatul, Oltenia si teritoriul intracarpatic (Ardealul propriu-zis), restul teritoriilor (Crisana, Maramures, Moldova – inclusiv cea dintre Prut si Nistru -, Muntenia) ramanand in libertate. Dobrogea fusese incorporata de timpuriu in Moesia Inferior. Sudul Moldovei si Muntenia au fost si ele ocupate pentru scurt timp, dar granita a fost repede mutata pe Olt si Dunare. Hadrian, care i-a urmat la domnie lui Traian, intentiona deja sa abandoneze Dacia. Chiar daca se considera ca parasirea Daciei s-a facut in vremea lui Aurelian, in anul 271, izvoarele sustin ca Dacia a fost pierduta sub Gallienus, in anul 256, la o data care coincide cu un puternic atac al carpilor – dacii liberi din Moldova -, iar dupa acest moment inceteaza circulatia monedelor romane si nu mai exista inscriptii.

E greu de admis ca dacii si-ar fi insusit limba dusmanilor stabiliti in Dacia.

Insa in mod cert, retragerea la sudul Dunarii a vizat intreaga armata si administratia, dar si un numar mare de familii bogate de coloni, care nu doreau sa ramana in calea migratorilor, lipsite de protectia imperiului. De altfel, cu aceste efective de romani s-a intemeiat in sudul Dunarii o noua “Dacie”. In nord au ramas colonistii mai saraci, atasati de pamant, care nu aveau unde pleca, dar numarul acestora nu il depasea pe cel al autohtonilor. De unde veneau acesti colonisti? In nici un caz din Roma, nici chiar din Italia, ci din provincii apropiate, in primul rand din sudul Dunarii, din Tracia, apoi din Asia Mica. Acesti colonisti vorbeau o latina precara, pe care o foloseau pentru a comunica intre ei, dar nu isi abandonasera limba materna. Este foarte posibil ca cei veniti din sudul Dunarii sa fi fost din acelasi neam cu dacii si sa fi vorbit o limba asemanatoare cu a lor. Atunci, cum s-a produs romanizarea?

Cercetatorii au incercat sa explice in fel si chip cum a fost posibil acest lucru, si au ajuns la concluzia ca a avut loc o romanizare intensa si organizata. Ca a fost organizata, nu au nici o dovada. Ca a fost intensa, nici atat. Parghiile acestei romanizari au fost: colonizarea masiva, numarul mare de militari adusi in Dacia, deoarece era o provincie de granita, implementarea sistemului de invatamant roman, raspandirea cultelor religioase din imperiu in defavoarea celor autohtone, dezvoltarea unei retele dense de comunicatii, relatiile economice stranse dintre autohtoni si noii veniti, acordarea de drepturi politice si chiar a cetateniei romane, raspandirea latinei prin intermediul crestinismului popular. Luate la rand, nici una din aceste “parghii” nu convinge, si nici puse toate laolalta. Colonizari masive, drumuri si scoli s-au facut si in alte provincii, in masura mult mai mare si pe perioade mult mai lungi, fara ca aceasta sa influenteze sortii romanizarii. Comercianti au fost peste tot, drepturi politice s-au acordat mai multe in alte parti decat in Dacia. E cu totul absurd sa ne imaginam ca au fost substituite cultele autohtone de cele din imperiu, ele au circulat mai mult intre colonistii romani care le-au adus. Iar crestinismul nu a putut juca un rol capital in raspandirea latinei, caci nu avea cum sa patrunda in sec. Ii-Iii in Dacia. Problema consta in abordarea modalitatii in care dacii au fost romanizati, si anume – se considera ca toti dacii au intrat in contact cu structurile romane, cand firesc este sa presupunem ca oamenii simpli au ramas la gospodariile si stanile lor, vorbind in continuare in limba lor. Romanii erau grupati in orasele nou construite, putini au fost cei care s-au integrat in lumea rurala .

Cum se paraseste o limba

Lingvistii (si, inaintea lor, unii nespecialisti) ne-au invatat ca dacii si-au parasit limba repede, ca au renuntat la doinele si vorbele lor de alint, la povestile si ghicitorile lor stramosesti, in favoarea limbii cuceritorilor. Dar cum s-a ajuns aici? Cum a fost posibil ca dacii sa-si paraseasca limba atat de repede, iar dupa retragerea romanilor, sa continue sa foloseasca limba dusmanului, in loc sa revina la limba lor materna? Pentru cei mai multi specialisti, fie chiar purtatori ai titlului de academician, nu mai conteaza procesul, important este doar rezultatul. Si totusi, nu putini au fost aceia care au intuit dificultatile demonstrarii romanizarii. Ideea ca dacii au renuntat la limba lor intr-un interval foarte scurt, desi nu au fost constransi sa o faca, pluteste in apele tulburi ale lipsei de logica.

Columna Traiana, istoria infrangerii dacilor

Procesul nu este imposibil, ci doar nedemonstrabil. In aceste conditii, singura formula decenta este cea a lui Gh. Bratianu, preluata de la istoricul francez Ferdinand Lot: o enigma si un miracol istoric.
Pentru a explica romanizarea atat de rapida, Iorga si Parvan admiteau ca a existat o faza pregatitoare, inainte de razboaiele cu romanii, in care dacii au luat contact masiv cu civilizatia romanilor si cu limba latina. Este vorba de comercianti, meseriasi si alte categorii de vorbitori de latina, care au ajuns in Dacia inaintea lui Traian. Si totusi, oricat de multi latinofoni s-ar fi perindat pe plaiurile Daciei, este absurd sa ne imaginam ca vreunui dac i-a venit ideea sa-si lase limba, pentru a o invata pe a strainului, exceptie facand eventualele casatorii mixte. Cateva cuvinte latinesti vor fi invatat si autohtonii, pentru a se intelege cu acesti oaspeti. Dar pana la a presupune ca o mana de mestesugari si negustori au pregatit romanizarea, e cale lunga si intunecata.
Cum se paraseste o limba in favoarea alteia? Printr-un proces complex si de lunga durata, care cunoaste cel putin trei faze. Intr-o prima faza, autohtonii continua sa vorbeasca in limba lor, dar sunt capabili sa converseze si in cea de-a doua limba, fara sa o stapaneasca la perfectie. Este vorba de cuvinte si expresii putine, necesare unui minimum de comunicare. In cea de-a doua faza, autohtonii ajung sa vorbeasca bine cea de-a doua limba, iar uneori introduc cuvinte si tipare din limba materna in cea straina. Dar oricat de bine s-ar fi ajuns la stapanirea limbii straine, tot limba materna predomina, mai ales in mediul femeilor, care isi cresteau si educau copiii in limba stramoseasca, barbatii find cei care intrau in contact mai frecvent cu vorbitorii celeilalte limbi. In sfarsit, in faza a treia, se ajunge la renuntarea definitiva la limba materna in favoarea limbii straine. Aplicand principiul la societatea dacica, ar trebui sa admitem ca dupa circa un secol si jumatate, romanizarea a fost ireversibila, dacii au renuntat la limba lor, iar femeile dace si-au crescut pruncii in limba ocupantului, desi nu putem sti cate femei au fost bucuroase sa se marite cu ucigasii sotilor lor. Dar, cu toate acestea, timpul a fost atat de scurt, incat procesul, cu toate fazele sale peste care nu se poate sari, este foarte dificil de imaginat.

Talmaciul dacilor

La toate dificultatile enuntate mai sus, se mai adauga una, aceea a numarului dacilor “interesati” in a-si abandona limba si a o inlocui cu cea a cuceritorilor. Au fost interesati dacii din armata, cei care intrau in contact cu administratia si chiar obtineau posturi in structurile noii provincii, femeile din familiile mixte, cei ce locuiau in preajma oraselor si a castrelor si le deserveau. N-au fost interesati, ci, din contra, cu siguranta inversunati impotriva romanizarii, taranii din satele mai retrase, de munte, aflati mai departe de orase si castre, oamenii simpli din diverse categorii, care nu urmareau beneficii de pe urma romanilor. Putem presupune ca, in momentul retragerii romanilor, dupa o suta si ceva de ani, o anumita parte a populatiei din Dacia vorbea perfect latineste (e vorba, desigur, de latina vulgara, nu de cea literara). Insa cel mai mare procent din populatia dacica de rand din provincie nu renuntase definitiv la limba sa. O inscriptie de la inceputul sec. III, din vremea lui Caracalla, nu cu mult inainte de abandonarea Daciei, pomeneste de existenta in armata romana a unui interpres dacorum, adica “translator al dacilor”, prin intermediul caruia romanii comunicau cu dacii. Evident, istoricii si lingvistii nostri o ignora, pentru ca le incurca planurile, sau sustin ca e vorba de negocierile cu dacii liberi. Oricum, ramane ideea ca macar uneori, romanii aveau nevoie de traducatori ca sa-i inteleaga pe daci.

Retragerea romanilor si urmarile ei

Ca si cum lucrurile nu ar fi fost suficient de complicate, retragerea romanilor, care ar fi trebuit sa rezolve enigma, nu a facut decat sa o adanceasca. A vorbi latineste dupa ce provincia a fost abandonata de romani nu mai reprezenta un avantaj. Sau, chiar daca era un avantaj, abandonul limbii materne nu avea logica. Cum cei mai multi daci ajunsesera pana cel mult in faza a doua, cea in care vorbeau ambele limbi, fara a-si fi abandonat limba stramoseasca, logica ne indeamna sa presupunem ca, odata cu echilibrarea provinciei, limba materna ar fi trebuit sa recastige terenul pierdut, iar dacii sa renunte treptat la bilingvismul daco-roman si sa vorbeasca doar in limba lor. Dar nu! Conform istoricilor, dupa retragerea aureliana, limba latina s-a “consolidat” in mod misterios, iar procesul romanizarii a continuat vertiginos, manat de un mecanism necunoscut. In concluzie, daca procesul romanizarii este o mare enigma, pastrarea romanitatii lingvistice dupa redobandirea libertatii este un mister si mai tulburator.
Arheologii nu se inteleg la acest capitol cu lingvistii: in vreme ce romanitatea limbii pare, teoretic, sa persiste si sa se intareasca, cultura materiala dacica cunoaste, in fosta provincie, in secolele V-Vi, un reviriment spectaculos: ceramica dacica, riturile dacice de incinerare iau locul culturii provinciale romane, acum in regres evident. Cine alimenta aceasta cultura materiala?

Au fost romanizati dacii liberi?

Si pentru ca cele infatisate mai sus nu reprezinta decat o mica parte dintr-o mare enigma, sa formulam intrebarea cea mai grea, pe care astazi nici un istoric sau lingvist nu ar vrea sa o auda: ce s-a intamplat cu dacii liberi? Stim ca provincia romana Dacia cuprindea doar un sfert din teritoriul locuit de daci. Celelalte trei sferturi au ramas in libertate, iar dacii care le locuiau au continuat sa vorbeasca, cum era firesc, in limba lor. Ei sunt dacii liberi, cunoscuti in nordul tarii sub numele de daci mari, iar in Moldova, de carpi si costoboci. Ei sunt cei care au dat teribil de furca romanilor din provincia proaspat cucerita, atacandu-i foarte frecvent, dar si imperiului, care a ajuns sa plateasca sume mari carpilor pentru a-i linisti. Tot ei sunt cei care, dupa redobandirea libertatii Daciei, s-au stabilit in mai multe valuri in fosta provincie, contribuind la… romanizare! Cel putin asa sustin unii istorici: dacii liberii, in teritoriile carora romanii nu au pus piciorul niciodata, si a caror limba nu au invatat-o niciodata, i-au ajutat pe dacii proaspat eliberati sa-si consolideze cunostintele de… limba latina! Toata istoriografia romaneasca, atat dinaintea, cat si de dupa revolutie, s-a straduit sa argumenteze felul in care dacii liberi s-au romanizat: caci nu incape indoiala, spun specialistii, ca acestia au fost romanizati. Cum? Au intrat, treptat-treptat, in raza de influenta a romanilor. Si desi romanii n-au ajuns pana la ei, decat printr-o mana de negustori de oale, si desi nu existau mijloace de comunicare in masa, dacii liberi, puternic impresionati de maretia imperiului roman, si-au parasit cu totii limba si au inlocuit-o cu limba latina, printr-un misterios proces de telepatie in masa.

Unitatea incredibila a limbii romane

Capidava

O alta problema care ii nelinisteste pe cei ce vor sa cerceteze cu buna credinta istoria noastra o constituie unitatea incredibila a limbii romane. Limba romana nu are dialecte. Are subdialecte sau graiuri, dar nu dialecte. E de ajuns sa amintim ca, in Italia, vorbitorii din nordul peninsulei nu se inteleg cu cei din sud decat prin intermediul limbii literare, atat sunt de diferite intre ele dialectele italienesti. Un sicilian si un lombard vorbesc practic doua limbi diferite. In Franta, Germania, chiar si Spania, se vorbesc de asemenea dialecte diferentiate, ba unele dialecte reclama, in ultimul timp, statutul de limba independenta, cum este cazul asturienei, galicienei sau corsicanei. Ceea ce nu e cazul cu limba romana. Daca, insa, privim in urma, orizontul se incetoseaza: in provincia Dacia, unde istoricii spun ca a avut loc o romanizare intensa, iar limba dacilor ar fi disparut, trebuie sa se fi dezvoltat o cu totul alta limba decat in teritoriul dacilor liberi, Moldova si Maramures, unde limba latina nu a avut cum sa se impuna si unde limba daca a continuat sa existe. Cu alte cuvinte, dacii romanizati nu s-ar fi putut intelege cu dacii liberi, or realitatea este complet diferita. In fapt, lingvistii, atunci cand vorbesc de aparitia graiurilor, nu se intorc in timp inainte de sec. 11. Pentru ei a existat o romana comuna unitara, pe care au numit-o si protoromana. Insa nimeni nu se intreaba cum de aceasta protoromana a fost atat de unitara in toate regiunile tarii, in conditiile in care teritoriile romanizate trebuiau sa evolueze lingvistic cu totul altfel decat cele neromanizate. Cum e posibil ca in Moldova, unde Imperiul Roman nu a ajuns cu armata sa si unde dacii au trait in libertate, sa se vorbeasca aceeasi limba ca in Ardeal, unde a avut loc o intensa romanizare? Cum de nu exista nici macar o diferentiere dialectala, ci doar o serie de regionalisme si unele particularitati de pronuntie?

scoala ardeleana si baroana Nicholson

Astazi, nici un lingvist serios de la noi din tara nu se indoieste de faptul ca limba romana e limba romanica. Totusi, insistenta cu care continuam sa clamam originea latina a limbii romane, intr-o epoca in care stiinta limbii s-a mutat in laboratoare de neuro- si psiholingvistica, iar istoria limbii ar trebui sa fie un capitol incheiat inca din secolul Xix, denota o nesiguranta, o teama. Daca lucrurile ar fi clare, dincolo de orice dubiu, am incheia acest capitol si ne-am apuca de lingvistica computationala. Dar lucrurile nu sunt clare, iar lingvistii nostri poarta barbile lungi si diplomele si mai lungi (ca sa-l citam pe Hasdeu) ale “doctorilor ardeleni” care i-au expulzat pe daci din istorie. In sec. Xviii, cand in Ardeal romanii erau o natiune “tolerata”, in vreme ce maghiarii, secuii si sasii isi justificau privilegiile prin originea lor nobila, era necesara gasirea unei origini nobile si pentru ardeleni. Astfel s-a creat mitul fondator al lui Traian si celebra incheiere “noi de la Ram ne tragem”. Acest purism extrem a avut ecouri lungi si, din pacate, nu s-a stins. Un fel de absurda frustrare a intelectualului roman, care se simte, la fel ca acum trei secole, parte a unei natiuni “tolerate” in Europa, duce, in plin secol Xxi, la un extremism care nu are legatura cu stiinta: dacii sunt alungati din manuale, cucerirea Daciei este aniversata cu fast, formarea limbii romane si a poporului roman sunt pecetluite de dogme. Totul de dragul de a fi mai europeni decat celebra baroneasa Nicholson.

Istorie si politica

Imparatul Traian

Romanitatea serveste astazi ca stindard al integrarii. Istoricii ne invata ca suntem mai europeni daca ii proslavim pe cuceritorii romani si exageram mostenirea romana: ei ne-au civilizat, ne-au coborat din copac si ne-au adus in Europa. Cam asa rezulta din programul manifestarii Dacia Provincia Augusti, organizat in aceasta toamna de Muzeul National de Istorie a Romaniei, in parteneriat cu Ministerul Culturii si cu Rosia Montana – Gold Corporation: “Aceasta incorporare a Daciei in hotarele Imperiului Roman marcheaza prima incadrare a teritoriului de azi al Romaniei in spatiul unei civilizatii cu valente universale. Anul 106 reprezinta, asadar, un moment important pentru istoria noastra, o prima “integrare” in Europa.” Cu alte cuvinte, primul pas spre Europa l-a facut Decebal, prin sinuciderea sa.
Dand Cezarului ce este al Cezarului, recunoastem ca romanii au construit o civilizatie stralucitoare si au contribuit enorm la istoria omenirii. Dar mostenirea lor in Dacia, desi nimeni nu are curajul sa o spuna, este aproape nula. Romanii au venit, au cucerit, au construit drumuri, poduri si orase, au exploatat aurul de la Alburnus Maior si au plecat. In urma lor, au venit migratorii, iar in urma migratorilor nu a mai ramas, dupa 2-3 secole, piatra peste piatra din ce construisera romanii. A urmat apoi mai mult de un mileniu in care nimeni nu si-a mai amintit ca pe aici au trecut vreodata romanii. Deci, care este, astazi, mostenirea romana? Nu putem spune ca romanii ne-au civilizat, caci urmarile scurtei perioade de aculturatie au disparut foarte repede. Faptul ca vorbim o limba romanica nu ne face cu nimic mai europeni. Daca Scoala Ardeleana nu ar fi facut un instrument politic din aceasta romanizare, cine stie cand am fi descoperit ca am baut laptele lupoaicei. Astazi, reclamarea originii romane are infatisarea unui penibil mit fondator, care sa ne justifice europenitatea, ca si cum nu am putea intra in Uniunea Europeana cu fruntea sus, cu toata istoria noastra, cu daci cu tot. Uitam ca dacii cunosteau astronomie, medicina, credeau in nemurire si erau temuti si admirati de vecinii lor cei mai puternici. Oficialii de azi se jeneaza la auzul cuvantului “dac”, ca si cum dacii ar fi ruda de la tara cu care ne rusinam sa stam la masa Europei. Asta inseamna ca ne e rusine cu toti taranii nostri, care astazi inca se mai imbraca, la sarbatori, cu portul pe care il au dacii de pe columna lui Traian, ne rusinam cu doinele si obiceiurile lor, cu toata traditia noastra ancestrala!
Mecanismul este vechi. Cat am fost sub ocupatie rusa, istoricii ne-au populat istoria cu slavi, incepand cu cultura Dridu. Cand ne-am distantat politic de Rusia, am rescris istoria si i-am impins pe slavi ceva mai la sud. Cand politica regimului a trambitat independenta si neamestecul in treburile interne, i-am pus la index pe romanii lui Traian, numindu-i “cotropitori” si “dusmani”. Cand Ceausescu a vrut apoi sa fim originali, sa nu ne raportam la nimeni si sa nu ne subordonam nimanui, istoricii au apelat la individualitatea culturii dacice, pe care au ridicat-o-n slavi. Iar acum, daca vrem in Uniunea Europeana, romanii devin parintii nostri dragi si intelepti, care ne-au luat de mana si ne-au adus in Europa, inca acum 1900 de ani. Asta nu este stiinta!

Tacerea specialistilor

Arme dacice

“Ma indoiesc, deci cuget, cuget, deci exist”. Cercetatorii nostri nu se indoiesc, nu-si pun intrebari, deci ei nu exista in stiinta adevarata, ci doar in dimensiunea dogmelor. Raspunsurile la intrebarile formulate mai sus nu pot veni decat in urma unui studiu extrem de serios al mai multor echipe. De ce tac specialistii? De ce refuza sa-si puna intrebari? Probabil, din ratiuni care pentru ei sunt mai inalte decat sfantul adevar: obedienta in fata unor interese politice, teama de a nu-si vedea opera de o viata rasturnata, nevoia irationala, disperata, de a avea dreptate.

• Aurora Petan

Cine conduce A.O.S.R.: o agramată sau un papă-lapte?!

Motto: „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar!“

George Orwell

Am explicat în episodul anterior, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, că sigla aceasta înseamnă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România.  Cei care au elaborat Statul acestei organizaţii nonguvernamentale, dar învestită cu titlul de „instituţie de utilitate publică“, pretind că ea se originează în Academia de Ştiinţă a României, existentă în etapa interbelică. Ar fi bine dac-ar fi aşa, dar, cum puteţi deduce încă de pe acum – ţinînd cont de cele citite în episodul sus-amintit –, această pretenţie este doar pentru a-şi confecţiona un titlu de nobleţe.

A.O.Ş.R. fără origini, dar cu prezent pecuniar consistent

Or, ca să ajungi „om de ştiinţă“ trebuie să ai, în primul rînd, evident, ştiinţă şi nu cultură. Ceea ce m-a determinat să fac o cercetare ştiinţifică preliminară şi să aflu componenţa Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., pe care o găseaţi pînă acum cîteva zile, dacă accesaţi adresa http://www.aos.ro/frame_principal.html, la meniu-ul „Structură“, din stînga ecranului. Pentru cei care nu au conexiune la INTERNET, menţionez că el se compune doar din următorii 4 (patru!) membri:

„PREZIDIU:

PRESEDINTE AOSR: General (r) Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Nicolae Dănilă
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Mihai Golu
SECRETAR STIINTIFIC: Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“. Ad literram.

Să ne amintim că, în orice instituţie – chiar şi la o asociaţie de locatari! – un comitet, consiliu, comisie etc. se compune, obligatoriu, din cel puţin trei persoane, iar în cazuri mai largi, dintr-un număr mai mare de membri, dar, oricum, un număr impar de membri, pentru bunul şi binecuvîntatul motiv că, la vot, trebuie să se departajeze majoritatea de minoritate, spre a fi luată o decizie legal valabilă! La A.O.Ş.R. nu este nevoie ca să fie membri musai într-un număr impar în Marele Prezidiu, deoarece, fiind „oameni de ştiinţă“, ştiu să-şi împartă voturile în mod impar, chiar dacă membrii Prezidiului sunt doar în număr par!!! Credeţi că-i o scamatorie?! Nu, asta-i structura „legală“ de funcţionare, chiar dacă-i incorectă!

Într-adevăr, numărul de 4 (patru!) membri ai prezidiului este stipulat atît în Statutul A.O.Ş.R., cît şi în Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. – care, de altfel, reproduce, aproape exact, respectivul Statut. Conform unor informaţii preliminarii, Statutul a fost redactat de trei – nici măcar patru – fraieri din A.O.Ş.R. (despre ale căror nume ne vom interesa ulterior, fără îndoială) şi atît Statutul, cît şi Legea nr. 31/2007 au fost adoptate de Parlament în această formă. Or, greşeala menţinută în ambele acte – Statutul şi Legea de funcţionare – anume, de a se stabili componenţa prezidiului doar din 4 (patru!) membri – atestă, categoric, faptul că parlamentarii nici nu au citit aceste documente şi le-au votat, şi ei, „ca primarul“, cum s-a relevat că procedează în foarte multe cazuri. Dar, avînd, acum, putere de lege, nu mai pot fi modificate decît tot prin corectarea legii, adică, mai operativ, prin emiterea unei ordonanţe a guvernului, învestită, ulterior, cu putere de lege! Căci aşa se face ştiinţa: din greşeală în greşeală, spre cunoaşterea adevărului! În ştiinţa pedagogică aceasta se numeşte „metoda eşecurilor şi încercărilor repetate“. Adică stilul guvernului Boc – căci, evident, toate legile referitoare la A.O.Ş.R. au fost date în timpul guvernelor Boc.

Laborioasele mele investigaţii ştiinţifice mi-au relevat că cei doi vicepreşedinţi şi-au dat demisia, încă de la sfîrşitul verii anului 2009, din motive personale, iar secretarul ştiinţific Doru-Sabin Delion vine la program doar o oră-două/zi şi numai o zi – rar cel mult două zile – pe săptămînă, dar primeşte leafa întreagă, pentru 8h/zi x 30 de zile, de minimum salariul de secretar de stat, conform § 11 alin. (23) al Legii 296/2007!, la care se adaugă sporuri de conducere, de hărnicie, de merit, plus diurne etc. Vorba lu’ Pristanda: „Renumeraţie mică, după buget, coane Vasilică!“ (Aici e vorba, acum, de conu’ Vasile Cândea, din piesa reală de la A.O.Ş.R., nu de conu’ Fănică din piesa lui Caragiale).

Să tot faci ştiinţă pe banii ăştia puţini, căci oamenii de ştiinţă sunt oameni generoşi, dau de la ei pentru alţii de morali ce sunt! Mîine-poimîine, vor face ştiinţă degeaba; nu în sensul că degeaba fac ştiinţă, ci vreau să zic „pe gratis“. Chiar, de ce mai dă statul fonduri pentru A.O.Ş.R., dacă cei din onor conducerea se mulţumesc cu aşa puţin, iar acum suntem într-o criză pecuniară, financiară, economică, spirituală şi morală aşa de mare?!

Cine conduce, totuşi, A.O.Ş.R.?!

Aşadar, secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., Doru Delion, este mai mult absent decît prezent, preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, la fel, vine, şi el, rar şi, chiar dacă vine mai des decît primul, „lucrează“ puţin, fiindcă bate spre 80 de ani şi oboseşte repede, iar cei doi vicepreşedinţi îşi dăduseră demisia, cum am mai precizat, încă din vara trecută. Cine, atunci, mai conduce A.O.Ş.R.?!

Ceea ce m-a şocat, iniţial, cînd am intrat pe link-ul A.O.Ş.R., indicat mai sus, a fost scrierea titulaturii componenţilor Prezidiului şi ai Consiliului Ştiinţific: cu iniţială majusculă la fiecare cuvînt, deşi cuvintele sunt în interiorul enunţului! Aşa că am aprofundat problema să văd de ce nu se respectă gramatica la o Academie care se pretinde prestigioasă – a doua după Academia Română! În ceea ce mă priveşte, între anii 1985-1996, am activat în A.O.Ş.R. în cadrul Cercului de ştiinţă a conducerii, condus de regretatul general (r.) prof. univ. dr. Emil Mihuleac. Dar, pînă în 1996, sigla A.O.Ş.R. semnifica Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România şi nu Academia…, aşa cum avea să se schimbe titulatura prin Legea 31/2007. De aceea, eram şi mai curios să văd pe mîinile cui a ajuns A.O.Ş.R.

Astfel am aflat de la unii foşti colegi ai Asociaţiei O.Ş.R.– acum membri ai Academiei O.Ş.R. – că, în realitate, A.O.Ş.R. este condusă de directoarea economică Maria Saşalovici, că numai ea dictează, iar ceilalţi care se întîmplă să mai treacă, uneori, pe acolo, ascultă şi execută fără să crîcnească. Această individă a impus să se scrie cu iniţială majusculă la indicarea titulaturii membrilor A.O.Ş.R.! Evident, nu mi-a venit să cred, pînă am obţinut dovada că ea îşi impunea punctul de vedere după bunul ei plac, fiindcă ştiinţă de carte nu părea să aibă (cf. pag. 3, în facsimilul 2).

Agramata Saşalovici, mîna dreaptă a lui Vasile Cândea

Într-adevăr, în urma apariţiei unui conflict de muncă produs deliberat, abuziv şi ilegal de această directoare contra unei salariate a A.O.Ş.R., dir. ec. Maria Saşalovici i-a confecţionat respectivei salariate un referat calomnios în care, pentru nişte vini născocite de ea şi de şefa Personalului – ec. Maria Boezatu, cunoscută de cititori din episodul anterior –, îi cerea preşedintelui A.O.Ş.R. să o sancţioneze cu tăierea a 10 (zece) zile din salariu – adică 30 la sută –, deşi legea prevede cel mult 10 la sută, şi asta în cazul în care respectivul salariat comite abateri repetate. Or, aici nu era cazul. Totuşi, g-ralul (r.) Vasile Cândea – care nu se oboseşte să coboare din turnul său de fileş ca să discute cu muritorii – i-a aprobat referatul, semnînd „ca primaru’“, cum am subliniat anterior, trimiterea salariatei respective în faţa Comisiei de disciplină (cf. Referatul AOSR nr. 1211/02.10.2009, pag. 1 şi 3, în facsimilele 1 şi 2).

Văzînd aceste documente incredibil de abuzive, de ilegale şi de agramate sub aspectul conţinutului şi al redactării, am formulat către preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) Vasile Cândea o cerere de informaţii, sub nr. 1339/28.10.2009, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cu acest prilej, am analizat textul dir. ec. Maria Saşalovici, conform celor de mai jos.

«1. Printre inepţiile debitate cu seninătatea celui fudul – care, vorba proverbului, „Nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!“ –, directoarea ec. M. Saşalovici scrie, în pag. 3, începând cu rândul 1 de sus: „Lăsând la o parte greşelile de gramatică şi mai ales de adresare unui ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional ( Preşedinte şi Prof. Univ. Dr. cu literă mică )“… Am redat, ad litteram , fraza subordonatei dvs. ca să îi putem analiza textul în detaliu (…).

1.2. În consecinţă, după 24 de ore de la depunerea prezentei, vă rog să dispuneţi corectarea respectivă pe site-ul A.O.Ş.R.: să apară, peste tot, scris corect: „prof. univ. dr.“! Actualmente, doar la numele d-nei Angela Botez este scris corect. E inadmisibil ca la A.O.Ş.R. să se încalce regulile elementare de scriere, doar pentru că agramata directoare Maria Saşalovici debordează de slugărnicie sau, zis academic, de obedienţă şi vă mai şi impune punctul ei de vedere, ca să vă facă de panaramă.

1.3. Faptul că dir. ec. M. Saşalovici vrea să scrie cu literă mare nu dovedeşte închipuita ei corectitudine gramaticală, stilistică, logică, protocolară etc., ci, dimpotrivă, dovedeşte pupăncurism – cuvânt pe care exigenţele limbajului academic mă împiedică să îl folosesc, aşa că îl voi înlocui cu cuvântul lichelism, sau, dacă şi acesta pare dur pentru insensibilităţile ei, aş zice „obsecviozitate“, dar sunt sigur că nu cunoaşte cuvântul şi cred că i se şi împleticeşte limba când îl pronunţă. Cum, însă, ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă despre ce este vorba, rămân la cuvântul pupăncurism, fiindcă este singurul care i se potriveşte la modul cum se comportă şi cum scrie. Chiar fraza ei citată mai sus este plină de greşeli. De ex., în sintagma „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“ – ca să vedeţi cât de mult v-a înaintat în grad! –, în loc de a trebuia al. Iar faptul că vă ridică osanale cu această înşiruire sforăitoare de vorbe dovedeşte acelaşi lichelism scabros. Ca să nu mai spun că tot textul ei este de un agramatism înfiorător şi de o falsitate deplină. Pentru că mintea ei de „economistă“ la atât se reduce: la „ec.“

Gîndirea ilogică a doctorandei Saşalovici

2. Să mai continuăm analiza cu alt exemplu. Contabila dvs., cu „35 de ani vechime în instituţii publice, din care în funcţii de conducere mai mult de 20 de ani“, chiar de la început, „o dă prin praf“ şi scrie:

„Domnule PREŞEDINTE,

al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez Dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată ar periclita existenţa unui climat civilizat , dar şi încălcarea legislaţia şi regulamentul de ordine interioară.“

2.1. Booon! Să rescriem, acum, textul corectat sub aspect ortografic şi gramatical, adică, punând virgulele unde trebuie, scoţând alte virgule şi spaţiile libere în plus şi făcând acordurile morfologice. Semnele de punctuaţie introduse între paranteze drepte şi literele scrise cu aldine sunt formele corectate de noi. Astfel, noua formă – în linii mari corectată – este aceasta:

„Domnule preşedinte

al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată[,] ar periclita existenţa unui climat civilizat, dar şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului de ordine interioară.“

Să ignorăm stilul pretins solemn, dar care nu este decât arogant, şi să numărăm greşelile de până acum: 1) cuvântul preşedinte se scrie cu literă mică inclusiv când este vorba de preşedintele republicii; doar în cazurile deosebite, cum este corespondenţa diplomatică, se scrie cu doar iniţiala majusculă şi în nici un caz tot cuvântul cu verzale; 2) am scos virgula de după preşedinte; 3) am adăugat virgula după cuvântul angajată[,]; 4-6) am făcut acordurile gramaticale în sintagma „legislaţiei şi a regulamentului“. Adică, parafrazând adagiul „Două vorbe, trei prostii, putem zice: „trei rânduri, şapte prostii!“

2.2. Pentru că la cele şase, mai adăugăm şi greşeala de logică, mult mai gravă, pentru că este ascunsă sub vorbăria ei pretenţioasă şi, la prima vedere, unul care nu este versat în analiza conţinutului textului îşi poate zice „Vai, cât e de deşteaptă!“, deşi e invers: duhneşte de incapabilă ce este! Iată dovada chiar aici: propoziţia incidentă finală, introdusă prin conjuncţiile adversativ-copulative „dar şi“, ţine de verbul din propoziţia regentă „ar periclita existenţa…“. Deci, citită direct, fără părţile de vorbire intercalate, esenţa frazei îmbârligate a ec. Maria Saşalovici sună aşa: „trecerea cu vederea a incidentului (…) ar periclita existenţa unui climat civilizat … şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului“! Vedeţi lipsa de logică?! Nu vedeţi?! Mai pe scurt, ca să fie mai evident, sună aşa: „ar periclita existenţa … şi încălcarea legislaţiei…“. Şi mai pe scurt, ca să fie şi mai clar: „ar periclita… încălcarea legislaţiei“! Vedeţi aberaţia? Tot nu vedeţi? Nu mă miră că nu vedeţi, altfel nu aţi fi aprobat, în urma acestui referat redactat imbecil şi, în esenţă, fals şi rău-voitor, trimiterea bibliotecarei (…) în faţa Comisiei de disciplină! Adică, sensul corect, logic, este exact invers: ditamai directoarea economică Maria Saşalovici – sau Şacalovici, cum o „alintaţi“ dvs. maliţios – spune, implicit, că vrea să fie favorizată încălcarea legislaţiei! Pentru că asta înseamnă „periclitarea încălcării legislaţiei“! Iată ce idioţenie afirmă „directoarea economică“ Saşalovici chiar din prima frază!!! Bine, în loc de „idioţenie“ pot zice că manifestă „incapacitate de comprehensiune“! Dar risc să o fac să creadă că o laud prin sintagma de adineauri: nu, înseamnă că manifestă prostie monumentală! Dar nu este evidentă pentru toţi, fiindcă este îngălată în verbozitate şi, apoi, nu toţi citesc cu atenţie» (cf. facsimilul 1).

Doctoranda Saşalovici vrea să elimine cacofoniile

Apoi, în continuare precizam: «4. Vă mai relevăm şi alte greşeli gramaticale aberante, de care, evident, nici nu este conştientă. În pag. 2, la finalul alineatului trei de sus, scrie: „la aceiaşi dată“. Cuvântul „dată“ este de genul feminin, şi trebuia să scrie „aceeaşi“. Tot în pag. 2, în alineatul 4 de jos: „…nu s-a solicitat ca şi condiţie de promovare…“ etc. Ea crede că în expresia „ca şi condiţie“ s-a exprimat elegant şi că a evitat cacofonia dacă a introdus, în mod ilicit, conjuncţia „şi“. Avea alte soluţii de evitare a cacofoniei, dar mai bine lăsa cacofonia în pace şi ar fi avut, barem, o formulare corectă, chiar dacă mirositoare. Dar aşa, prin introducerea conjuncţiei „şi“, exprimarea este greşită logic. Hazul cel mare este, însă, în pag. 1, rândul trei de jos, unde scrie cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi prostie patentă: „… nu o pot califica ca şi comportament, deşi am 35 de ani vechime…» (vezi facsimil 1). Şi, apoi:

«4.1. Domnule general C.A. (r.) Vasile Cândea, spuneţi-i „economistei“ Şacalovici că degeaba are vechimea asta. Nu-i foloseşte la nimic, decât la insanităţi şi la răutăţi, ca acest referat. Oricum, aici nu a mai putut introduce, peste tot, conjuncţia salvatoare (în închipuirea ei!) „şi“ pentru a evita toate cacofoniile, subliniate de noi cu aldine, mai sus! De aceea, s-a făcut, încă o dată, de kkt!»

Inacţiunea g-ralului (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., cît este el de general şi de ţanţoş în uniforma sa – de care se foloseşte atît pentru a impresiona auditoriul, cît şi ca de un passe-partou –, nu a luat nici o măsură contra directoarei sale agramate şi incompetente. Să fie din cauză că nici el nu ştie prea multă gramatică?! Fără îndoială, mai ales că, în episodul anterior, am expus similitudinea dintre stilul său literar şi cel al poliţistului Pristanda! Dar, desigur, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi este întrutotul comod să ignore problemele pe care i le pune, natural, conducerea A.O.Ş.R., sub toate aspectele sale, şi să o lase pe dir. ec. Maria Saşalovici să-i facă activitatea. Mai ales că are şi totală încredere în ea, fiindcă este, şi ea, doctorand.

După cum nici nu mi-a răspuns la cererea mea de informaţii nr. 1339/28.10.2009, deşi este obligat de Legea nr. 544/2001 să o facă. Evident, nu mi-a răspuns fiindcă, aşa cum am demonstrat în articolul anterior, are ceva de ascuns. De exemplu, în respectiva cerere de informaţii, îi mai ceream, printre altele, următoarele:

«12.1. Solicităm, la fel, să ne comunicaţi documentele care atestă licitaţia prin care a angajat respectiva firmă de construcţii, datele privind costurile montării lambriurilor iniţiale şi, apoi, ale celor actuale, de lemn.

13. La renovarea clădirii, a fost desfiinţată scara principală, largă şi funcţională şi a fost păstrată doar scara de serviciu, îngustă, incomodă şi impracticabilă în caz de incendiu sau de accidentare a vreunei persoane. A cerut directoarea Saşalovici avizul Pompierilor pentru desfiinţarea scării principale? Şi, în genere, are vreun certificat de urbanism pentru lucrările pe care le face?»

Dar g-ralul (r.) Vasile Cândea a tăcut ca „mortu-n păpuşoi!“

Conflict de interese acoperit de g-ralul (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea – altfel foarte prompt cînd este vorba să iscălească documentele pe care nu le citeşte – acoperă, evident, cu osîrdie şi cu prestigiul uniformei sale de general cu patru stele (pe fiecare umăr!), abuzurile dir. ec. Maria Saşalovici: printre altele, faptul că individa îşi dă doctoratul la universitatea al cărei rector este patronul firmei de construcţii din Târgovişte căreia madam Saşalovici îi asigură front de lucru permanent la A.O.Ş.R., care rector şi patron este, fireşte, membru titular al A.O.Ş.R., de unde mai ridică şi indemnizaţia respectivă, de 2.000 lei/lunar! Acest fapt se numeşte conflict de interese şi are caracter penal.

De aceea, invităm Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 să se sesizese din oficiu şi să controleze modul cum este gestionat bugetul A.O.Ş.R. de către acest „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“, g-ralul (r.) Vasile Cândea, mînă-n mînă cu directoarea sa, Maria Salaşovici! După care va trebui ca şi doctoratul pe care şi-l cumpără, astfel, ec. Maria Salaşovici să fie anulat.

Sigur, am putea să credem, la prima vedere, că, de vreme ce este dus de nas de dir. ec. Maria Saşalovici şi, deci, fiind un papă-lapte, nu ar avea nici o vină atît pentru inacţiunea sa în ceea ce priveşte conducerea efectivă a A.O.Ş.R., cît şi pentru consecinţele respectivei inacţiuni. Am greşi, însă, fundamental dacă am admite asemenea ipoteză, deoarece, aşa cum am precizat în articolul anterior, i-am acorda circumstanţe atenuante. Ceea ce ar fi o greşeală inadmisibilă, deoarece, prin calităţile sale oficiale – de care face uz tot timpul – este pe deplin competent şi obligat să-şi îndeplinească atribuţiile şi, de aceea, este pe deplin vinovat şi trebuie condamnat în consecinţă. De fapt, în indolenţa sa, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi convine să nu facă nimic pentru leafa sa de ministru şi să-i dea mînă liberă agramatei Maria Saşalovici să i se substituie şi să-şi aroge îndatoririle lui.

În perversitatea sa – mascată sub bonomie şi bunăvoinţă faţă de salariaţi –, preşedintele A.O.Ş.R. îi cultivă şi amorul propriu acestei individe – care îşi va da doctoratul în pupăncurism, fiindcă la economie se pricepe, probabil, ca şi la gramatică. Iar, în trufia sa – copiată după aceea a „Preşedintelui A.O.Ş.R.“ –, Maria Saşalovici se crede stăpîna A.O.Ş.R. De altfel, a început să le controleze pe toate salariatele A.O.Ş.R. – deşi ea are în subordine doar şase contabile, un administrator şi două femei de serviciu – sub pretextul că „ea le dă banii şi, deci, ea le controlează!“ Adică ar fi „banii ei?!“ I-a lăsat vreo mătuşă o mare moştenire? NU, sunt banii de la bugetul sărăcit al statului!

Oare, mîine, 11 martie, Adunarea generală a A.O.Ş.R. îl va realege preşedinte pe g-ralul (r.) Vasile Cândea?!

Vom continua analiza fenomenului A.O.Ş.R. în episodul următor, intitulat „„A.O.Ş.R.: instituţie de utilitate publică sau gaură neagră?!“ Evident, „gaură neagră“ nu în Univers, ci în bugetul ţării. Urmăriţi acest serial, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

10 martie 2010

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Sursa: http://ro.altermedia.info/coruptie/cine-conduce-aosr-o-agramata-sau-un-papa-lapte_19024.html

Trimite prin email Print This Post

De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?

Motto: „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală

şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“!

Matei, 10, 26

Se zice că, după aducerea cartofului din S.U.A. în Europa, un agronom – om de ştiinţă francez – a încercat să popularizeze ideea avantajelor cultivării lui şi le-a ţinut multor ţărani prelegeri în acest sens. Dar, curios, s-a lovit de refuzul lor, suspicios şi circumspect, întrucît aceştia nu credeau în calităţile nutritive ale noii plante agricole. Atunci, omul de ştiinţă – altfel onest! – a recurs la un şiretlic: în jurul tarlalei cu cartofi a pus, ziua în amiaza mare, numeroşi paznici, cărora le-a dat consemnul ca noaptea să stea cît mai puţin de pază şi, oricum, să-i lase pe cei care veneau noaptea să fure cartofi. Şi se pare că aşa ar fi cucerit cartoful Vestul Europei.

Mitul „fructului oprit“ în tehnologia

diseminării valorilor A.O.Ş.R.

La această poveste m-am gîndit cînd am citit Marea Circulară nr. 1 din 18 ianuarie 2010, emisă de „PREŞEDINTELE A.O.Ş.R., Prof. univ. dr. Vasile Cândea“, în care dă directiva lapidară, de parcă-ţi dă cu piatra-n cap: „Începînd cu data de 19.01.2010, accesul persoanelor străine în A.O.Ş.R. este permis numai în baza unei aprobări date de către conducătorul instituţiei, eliberate de către Secretariatul de la nivelul Prezidiului, prin domna (sic) Pasvantu Irina, dacă persoană (sic) în cauză doreşte să se adreseze unui membru al Prezidiului, şi prin Secretariatul general al instituţiei, prin doamna Stoian Violeta, dacă persoana în cauză doreşte să se adreseze unui salariat al instituţiei“. Pentru început, reţineţi că, în cinci cele rînduri academice, au comis, deja, două greşeli gramaticale!

Asociind prin similitudine situaţiile, am conchis că A.O.Ş.R. este depozitara unor inestimabile valori intelectuale şi praxiologice. Şi, deoarece – în afara cîtorva iluminaţi, iniţiaţi, favorizaţi şi salariaţi – nimeni altcineva nu trece pragul A.O.Ş.R., atunci, ca să-i atragă pe turiştii veniţi în Capitală sau pe consumatorii de alte genuri de cultură sau subcultură, preşedintele A.O.Ş.R. a dat această interdicţie imperativă. Adică, insinuînd ideea „fructului oprit“ – ca în stratagema cu ofensiva cartofului –, prof. univ. dr. Vasile Cândea a apelat la această interdicţie „de faţadă“, mi-am mai zis în sinea mea, iniţial, oarecum îngăduitor. Numai că este ineficientă, deoarece, atîta vreme cît interdicţia nu devine publică – acţiune ce-ar fi similară cu plasarea ostentativă, la vedere, a paznicilor la cartofi! –, eventualii străini (de A.O.Ş.R.) nu vor cere, în prealabil, aprobarea importantissimei sale persoane, ci, fără să ştie că-i aşteaptă o dezamăgire, se vor buluci direct la uşa A.O.Ş.R., în faţa căreia se vor opri ca viţelul la poarta nouă: dincolo nu vor trece, căci nu au ţidula şi vor pleca proferînd „vorbe grele“ la adresa conducerii A.O.Ş.R., din cauză că le-a obturat scientotropismul insaţiabil.

Pentru că, trebuie să admiteţi în mod axiomatic, filoscientiştii – adică „iubitorii de ştiinţă“, cei care vor ştiinţă şi o vor „mînca pe pîine“, cum perora ex-premierul Ciorbea, care, pătruns de numele său, se exprima în termenii politologiei ţărăniste gurmande –, filoscientiştii, ziceam, cînd citesc sau aud expresia sibilinică „Preşedintele A.O.Ş.R., gen. prof. univ. etc.“, sunt străfulgeraţi de o iluminare, de un einsicht şi, imediat, şi-l imaginează pe generalu’ Cândea stînd marţial pe malul Dâmboviţei, ca Hristos pe malul Iordanului, declamînd eclatant emfatic chemarea „Veniţi să luaţi lumină!“ – „lumina“ ştiinţifică de la candela lui Cândea, evident, ca, altădată, de la „Lampa lui Ilici“! – şi, continuînd convingător cu versetul atît de des citat încît a devenit cvasi-laic, „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!“ (Ioan, 8, 32). Ca atare, filoscientiştii, spre a-şi satisface arzătoarea apetenţă gnoseologică, vor da buzna să-i atingă stelele care-i luminează epoleţii şi să-i pipăie eghileţii uniformei, tot aşa cum enoriaşii se îngrămădesc să-i atingă patrafirul şi să-i pupe poala popii cînd trece printre ei să-i aghezmuiască.

Şi, atunci, care-i „raţiunea“ acestei insolite interdicţii categorice, dacă admitem – prin reductio ad absurdum – că ar avea vreuna?! Dar, probabil, nu aţi priceput substratul acestor raţionamente, fiindcă nu ştiţi cine se ascunde sub sigla A.O.Ş.R.: „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România“ (facsimil 1)! Aşadar, A.O.Ş.R. deţine mari valori intelectuale, spirituale şi morale şi a recurs la interdicţia intrării „persoanelor străine“ în instituţie, pentru ca, pînă la urmă, să-şi răspîndească, în vreun fel oarecare, acele valori, ca în povestea invadării West-ului Europei de către imigrantul cartof american. Altfel, nu ar avea sens impunerea interdicţiei de acces decît cu aprobarea Marelui ŞEF al Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R.! Pentru că trebuie să ştiţi – dacă nu aţi apucat, între timp, să intraţi pe site-ul A.O.Ş.R. (http://www.aos.ro/) –, că „prof. univ. dr. Vasile Cândea“ este şi general în retragere cu opt stele (cîte patru pe fiecare umăr!), aşa că nu se poate intra la Suverana Sa Persoană, precum acceleratul în gara Periş, ci numai dacă îţi dă aprobarea Marele ŞEF!

Dacă intri fără ţidulă, te opreşte ameninţîndu-te cu „bastonul de mareşal (care există în raniţa fiecărui soldat!“ – Napoleon dixit): Hände hoh! Ausweis-ul! Altfel, uuuş!, de la A.O.Ş.! Asta-i singura explicaţie cît de cît „raţională“, deşi cam ininteligibilă.

„Este interzis să se interzică!“

În timpul marilor demonstraţii studenţeşti din luna mai 1968, iniţiate şi manevrate de C.I.A. ca să compromită Franţa şi care au determinat, în final, retragerea generalului Charles de Gaulle de la conducerea statului, au apărut pe ziduri cunoscutele mai tîrziu graffiti, dintre care a rămas faimos sloganul „Este interzis să se interzică!“ Paradoxul conţinut în această lozincă militantă este atît de puternic încît se interzice pe sine, este autodevorator, ceea ce ne aminteşte de paradoxul lui Epimenide, numit şi „paradoxul mincinosului“. Dar, vedeţi, şi în A.O.Ş.R. se născocesc paradoxuri, căci crearea de invenţii intră în „fişa postului“ acestei instituţii.

Revenind la „oile noastre“, circulara este niţel ilegală măcar pentru faptul că nu este înregistrată la registratura A.O.Ş.R., ca să devină întrutotul act oficial, ci are scrisă, cu pixul, doar menţiunea „01/18.01.2010“; de unde „01“: din agenda telefonică a preşedintelui A.O.Ş.R.? Mister Mare… Dar, interdicţia accesului publicului este, de jure, pe deplin ilegală, iar, de facto, frizează absurdul, fiindcă procurarea respectivei aprobări devine imposibilă: nu poţi accede la cele două secretare – la „domna (sic) Pasvantu, de la nivelul Prezidiului A.O.Ş.R.“, sau măcar la cea comună, pentru „salariaţii instituţiei“ – deoarece nu ai obţinută, în prealabil, aprobarea „Conducătorului“! Adică, eşti lovit în moalele capului cu această contradicţie birocratică, dură ca o bîtă: nu poţi intra în A.O.Ş.R. ca să ajungi la secretare fiindcă nu ai aprobarea anterioară a Marelui ŞEF, iar ca să obţii înaltissima sa aprobare, trebuie să treci, iniţial, totuşi, pe la secretare, ceea ce nu se poate fiindcă nu ai, în prealabil, aprobarea ŞEFULUI! Şi uite-aşa ne învîrtim într-un cerc vicios, care cerc se numeşte, în termeni academici, paradox – situaţie redată inclusiv prin reproşul neacademic şi cam populăros, dar, totuşi, esoteric „Te învîrţi ca un koy într-o căldare!“ Vedeţi profundele valenţe „creatoare“ care zac neştiute la A.O.Ş.R. şi care trebuie răspîndite k kartofu-n Europa de Vest?! Căci nu este la îndemîna oricui să meşterească un asemenea paradox! Nu, cineva trebuie să fie mAre Om de Ştiinţă ca să fie în stare să dea o directivă inextricabilă, în care îşi dă cu „stîngu-n dreptul“! Fără îndoială că, prin acest paradox, generalu’ Cândea va intra, dacă nu în Antologia Mondială a Paradoxurilor – ca Epimenide –, atunci măcar în Cartea Recordurilor, Guiness Book, ca găina lu’ Cristoiu, care a fătat pui vii!

În al doilea rînd, interdicţia accesului liber şi neîngrădit este ilegală, deoarece, conform art. 1 alin.3 (2) al Legii nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. (modificată ulterior prin Legea nr. 296/2007 şi Legea nr. 241/2009) şi, implicit, art. 1 alin. (3) al Statutului ei, A.O.Ş.R. „este instituţie de interes public (…)“. Adică este plătită din bugetul statului, adică din banii noştri, ai tuturor – aşa cum prevăd, textual şi clar, § 4 al Legii 296/2007 şi § 2 al Legii 241/2009 – şi nimeni – nici măcar Marele Şef al Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., „General (r) Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea“! – nu poate interzice sau restricţiona accesul public în instituţie!

Dar, iată!, interdicţia inextricabilă – a opta minune a Lumii! – s-a produs în mod implacabil, subminînd însuşi scopul A.O.Ş.R., care este stipulat în art. 3 alin. (1) din Statutul ei: „Atribuţiile principale ale AOSR sunt: conceperea, promovarea, dezvoltarea, sprijinirea şi protejarea ştiinţei sub toate formele, acţiunile şi metodele directe, indirecte sau adiacente (…)“. Or, expresia „sub toate formele, acţiunile… etc.“ obligă, dimpotrivă, la permiterea accesului public neîngrădit în A.O.Ş.R., inclusiv la bibliotecă: de exemplu, vreţi să citiţi „opera de mare valoare ştiinţifică“ a preşedintelui A.O.Ş.R. şi vreţi să mergeţi la biblioteca A.O.Ş.R. – fiindcă, aşa cum stipulează art. 9 alin. (5) al Statutului ei, are şi bibliotecă. Dar – „Hooo! Stai că trag! Hands up! Mîinile sus!“, că nu se poate: ca să afli ştiinţa pe care a produs-o pînă acum generalul (retr.) Vasile Cândea, trebuie să îţi dea inevitabila sa aprobare de acces, fără de care nu te poţi apropia de el. Culmea ştiinţei şi răspîndirii ei imperioase prin aceste „metode directe, indirecte“, ilogice şi hiper-giroscopice; acest ultim concept este caracterizarea sintetică şi academică a faptului că vizitatorii-titirez se „învîrt, la nesfîrşit,… într-o căldare“, fără să obţină, totuşi, permisiunea de intrare!

Există comori ascunse şi la A.O.Ş.R.?!

Lema 1. Faţă de această încălcare gravă inclusiv a propriei legi de funcţionare, propunem, în preliminarii, teoria plauzibilă – care este derivata a doua din Marea Teorie-Standard a Conspiraţiei – cum că, prin respectiva interdicţie, generalu’ Vasile Cândea nu vrea să dezvolte ştiinţa, să-i răspîndească prestigiul etc., ci, dimpotrivă, vrea să ermetizeze instituţia fiindcă se teme de ceva, de cineva, vrea să ascundă ceva! Ceva comori materiale, medalii, incunabule, diamantul care taie gheaţa, fosile umane din precambrian sau degetul mijlociu al lui Einstein? NU, nu e cazul, fiindcă astea se păstrează, acum, la bancă. Sau, cumva, „luminiţa de la capătul tunelului“, poate chiar flacăra violetă invizibilă, dar făcătoare de preşedinte de ţară şi, concomitent, demolatoare de preşedinte de partid?! Sau, poate, păzeşte date despre Istoria impenetrabilă a Dacilor, panaceul contra SIDA, vaccinul sigur-şi-de-necontestat contra gripei porceşti, leacul de alungare definitivă a prostiei omeneşti etc.?! Sau are ceva idei măreţe şi creţe privind ieşirea din criza economico-financiară, pentru care idei vrea să ceară, la schimb, guvernului Boc IV drepturi de autor?! Nici astea, fiindcă, dacă le-ar avea – cum îl obligă art. 5 alin. (1) al Statutului A.O.Ş.R., care spune că „A.O.Ş.R. reuneşte personalităţi ştiinţifice reprezentative, cu o înaltă ţinută spirituală şi morală, care s-au distins prin rezultatele muncii depuse, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea şi promovarea…“ etc., deci, implicit, dezvoltarea economiei, căci de aici statul strînge, cu greu, banii din care-şi suge partea A.O.Ş.R., ca caracatiţa, în contul său bancar –, dacă, zic, ar avea respectivele idei, atunci, evident, şi le-ar vinde repede cu mare profit, chiar aşa impozitate cum le vrea guvernul, ţinînd cont că guvernările postdecembriste ne-au băgat pîn-la gît în kkt – cum se spune pe unele posturi TV, ceea ce în termeni latineşti şi academici se zice cloaca maxima (doar e vorba de A.O.Ş.R.!)!

Deontologia cercetării ştiinţifice a problemei ne obligă să analizăm şi circulara anterioară, nr. 22/05.01.2010, care, în penultimul alineat, impune sentenţios şi cu iz penal: „Nu se dă nici o referire, sub nici o formă, nimănui din afara instituţiei despre activitatea academiei decît cu acordul şefului ierarhic superior şi, după caz, [al] conducerii academiei“ (sic). Măi să fie! O asemenea interdicţie categorică nu există decît la S.R.I., S.I.E., F.S.B., MI6, la C.I.A., F.B.I. şi, mai ales, la N.S.A. (National Security Agency – NSA/CSS), despre care James Bamford spune că era supranumită „Agenţia care nu există“. Dar aici nu e vorba despre o instituţie care strînge, păzeşte, gestionează şi valorifică mari comori informative şi informaţionale, secrete mari, mici şi mititele – conform dictonului „Informaţia înseamnă Putere!“ –, ci de una cu pretenţii deja legiferate de „utilitate publică“, deci fără secrete: A.O.Ş.R. – care, e-adevărat, nici ea nu există în conştiinţa publică. Această interdicţie ameninţătoare a preşedintelui A.O.Ş.R. încalcă inclusiv alte trei legi: Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi, în mod special, art. 3 lit. (i) al Legii nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici şi art. 3 lit. (h) al Legii nr. 477/2004 privind codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, articole care impun, expressis verbis, „deschiderea şi transparenţa, principiu conform căruia activităţile desfăşurate de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor“ (s.n. – V.I.Z.). În plus, Legea nr. 544/2001 şi Legea nr. 7/2004 prevăd, în art. 9 alin. (3), că „angajaţii contractuali/funcţionarii publici pot participa la activităţi sau dezbateri publice, avînd obligaţia de a face cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea“.

Lema 2. Clar şi cuprinzător: angajaţii/funcţionarii publici pot vorbi cu oricine despre orice se întîmplă în instituţia lor cu condiţia respectării articolului 7 al celor două legi sus-menţionate, precum şi a legilor conexe. Corolar 1. Asta înseamnă, totodată, că au obligaţia morală şi legală să denunţe automat şi cu celeritate autorităţilor competente abuzurile şi ilegalităţile comise de unii angajaţi ai instituţiei, oriunde ar fi ei situaţi pe scara ierarhică: de la măturătoare la Marii Şefi! Consecinţă. Dacă angajaţii/funcţionarii oneşti, demni şi corecţi nu denunţă prompt abuzurile şi ilegalităţile de care ştiu (şi la A.O.Ş.R. trebuie să ştii totul, inclusiv unde se pune sau nu se pune virgula!), atunci devin şi ei pasibili de pedeapsă, inclusiv penală, pentru complicitate prin tăinuire! Circulara 22 este plină şi de alte idioţenii, asupra cărora vom reveni în episodul următor.

Zbaterea între conştient şi inconştient

Întîiul Semnatar al circularei 22/05.01.2010 este tot „Gen.prof.univ.dr. Vasile Cândea“ (sic – vezi facsimilele 2 şi 3, cu paginile 1 şi 3). Or, ca mAre Om de Ştiinţă şi ca preşedinte al A.O.Ş.R. care este, cunoaşte cu siguranţă, „ŞTIE“, con-ştie, deci este conştient de aceste prevederi legale clare şi imperative; aşadar, prin emiterea interdicţiilor sale ilegale, generalu’ cu opt stele pe umeri Vasile Cândea le încalcă deliberat! Şi asta o face pentru că are un motiv foarte întemeiat, de vreme ce îşi permite cu trufie, cu profund dispreţ, comiterea acestor ilegalităţi: vrea să nu afle alţii despre ceea ce se cloceşte în A.O.Ş.R.! De ce se teme, de cine-i e frică preşedintelui A.O.Ş.R. atît de tare încît interzice atît accesul publicului dornic să înfulece ştiinţă, cît şi salariaţilor instituţiei să se laude (aşa a apărut Magna cum Laudae!) sau să vorbească măcar în şoaptă altora, din afară, „despre activitatea academiei“? Spunem „în şoaptă“, pentru că nu este exclus ca unii angajaţi să fi adaptat calificativul Magna cum Laudae la realitatea A.O.Ş.R. şi să-l fi transformat, cine ştie, în Magna cum Fraudae!

Corolar 2. Problema are un iz obscur şi cam pestilenţial, dar ne străduim s-o descîlcim cu acribie ştiinţifică şi stoicism, deopotrivă. Oricum, însă, absolut normal şi dezirabil este, dimpotrivă, să comunici şi altora marile realizări ştiinţifice, doar te mîndreşti cu activitatea instituţiei în care lucrezi, mai ales a unei academii, nu?! E cineva de la Academia de Studii Economice , de la Academia de Sport, Academia Medicală, Academia Mămicilor etc. care nu se mîndreşte cu activitatea de acolo? Conform unei minimale politici de marketing, toţi se întrec în a populariza succesele, meritele, valoarea şi prestigiul instituţiei lor.

Lema 3. Dar, A.O.Ş.R. este pe invers. După cum se pare, aici se muşamalizează totul! În ce constă skeleton in the closet – „scheletul din debara“, cum zic americanii – pe care preşedintele A.O.Ş.R. vrea să-l tăinuiască atît de mult încît dă interdicţii ilegale? S-au comis, cumva, acolo păcate grave, fraude, hărţuiri psihice, sexuale, intelectuale, există ceva boli lumeşti?! E posibil, căci astea sunt condamnabile sau măcar ruşinoase şi trebuie acoperite, dacă nu cu pămînt, ca pisica, atunci cu hîrtii-circulare. Asta-i singura explicaţie plauzibilă a interdicţiilor aberate. Ipoteză. Ar trebui, totuşi, să concedem că, în această epocă de proliferare vertiginoasă a terorismului de toate tipurile pe care le ştim şi încă altele pe deasupra, pe care nu le ştim, această interdicţie imposibil de realizat ar avea, cît de cît, o noimă. Ca atare, punîndu-şi în aplicare fondurile materiale şi intelighenţia de care dispune, A.O.Ş.R. ar putea confecţiona, la acordarea acceptului, un ausweis-card cu care să-i vadă faţa vizitatorului pe monitor, ca nu cumva unii să arate ca în permisul alăturat şi care ar putea să mănînce cărţile sau chiar să se sperie de faţa unor funcţionare netelegenice.

Oricum, în urma unor sancţiuni administrative confecţionate de conducerea A.O.Ş.R. contra unei salariate, aceasta şi-a adus, în 24 febr. 2010, avocatul angajat să o apere în faţa Comisiei de disciplină, dar acesta nu a fost primit, iar jurista A.O.Ş.R. şi şefa de personal l-au întrebat „cu a cui aprobare a intrat sediul A.O.Ş.R.“! Quod erat demonstrandum!

Identitatea stilului antiliterar

la generalu’ Cândea şi la poliţistu’ Pristanda

Se zice că, impresionat de personalitatea vijelioasă şi grandioasă a generalului Bonaparte, Hegel a exclamat în faţa studenţilor, pe cînd Napoleon intra în Berlin: „Iată Spiritul Absolut călare!“ Tot ca semn de profundă admiraţie, marele compozitor german Ludwig van Beethoven îi dedicase lui Bonaparte Simfonia a 3-a, „Eroica“. Dar după ce Napoleon s-a autoproclamat Împărat şi, luîndu-şi, ostentativ, coroana din mîna papei, şi-a pus-o singur pe cap, Beethoven, dezamăgit, şi-a modificat dedicaţia scrisă pe prima pagină şi a rostit supărat: „Să fii Bonaparte şi să te faci Împărat! Ce degradare!“

Acestea mi-au trecut prin minte, ca un glonţ, cînd am mai aflat de ultima circulară, nr. 130/21.01.2010, referitoare la unele probleme „organizatorice“, în care, printre altele – ţineţi-vă firea, să nu muriţi de rîs! –, scrie: „Orele suplimentare efectuate se compensează cu ore libere corespunzătoare şi nu pot fi renumerate“ (s.n. – V.I.Z.). Fireşte, şi Marea Circulară nr. 130 este semnată tot de „Gen. (r) prof. univ. dr. Vasile CÂNDEA“ (facsimil 4). Aşa că, deja, am descoperit primul păcat camuflat cu străşnicie: Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R, în trufia sa incomensurabilă, semnează ca primarul din Răscrăcănaţii din Deal, unde, fireşte, opera lui Caragiale nu a ajuns şi, de aceea, despre faimosul poliţist-detectiv Pristanda, care număra aceleaşi steaguri de două-trei ori, încă nu se ştie. Căci ştiinţa e grea, iar ştiinţa conducerii este şi mai grea! De aceea avem atîţia neaveniţi, diletanţi şi imbecili la conducere, care fac din ignoranţă o virtute. Oricum, Si parva licet componere magnis – cum ne previne Vergilius, putem să-l parafrazăm, oarecum ruşinaţi, pe Beethoven: «Să fii „Preşedintele A.O.Ş.R., Gen. (r) Prof. Univ. Dr. Vasile CÂNDEA“ şi să te etalezi ca poliţistul Pristanda! Ruşiniiicăăăă!» Parafraza este cam prolixă, dar asta-i titulatura folosită pe circulare şi pe site şi nu o putem modifica, fiindcă ar însemna să-i diminuăm funcţiile sau chiar să riscăm să schimbăm sau să scurtăm Scurta Istorie a A.O.Ş.R.!

Cele şapte păcate capitale

Pînă una-alta, am descoperit unul dintre păcatele ascunse cu energie negativă din A.O.Ş.R.: trufia. Şi, se ştie, trufia este primul şi cel mai grav dintre cele şapte păcate capitale (Marcu, 7, 21-22). Apoi, trebuie să observaţi că preşedintele A.O.Ş.R. semnează hîrtiile-circulare doar în duet cu ec. Maria Botezatu, „şefa Serviciului R.U.S.“ – ultima din nomenclatura A.O.Ş.R.! Corolar 3. Asta înseamnă că ceilalţi „membri ai Prezidiului“, din subordinea Înălţimii Sale, se fofilează – pardon!, se derobează – şi-l lasă pe preşedinte, în omnipotenţa sa intelectuală infailibilă, să poarte singur – ca Atlas Pămîntul! – pe umerii săi înstelaţi şi viguroşi de general (în retragere) greaua răspundere a conducerii instituţiei. Ba, mai rău, am putea presupune şi că preşedintele A.O.Ş.R. este lacom de putere – iar lăcomia este, şi ea, unul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 6, 31-33)! – şi nu vrea să o împartă (puterea, nu lăcomia) cu ceilalţi iluminaţi membri ai Prezidiului prin delegarea prerogativelor conducerii.

Grea şi ingrată treabă! Ceea ce explică şi de ce încă nu a avut timp să afle despre isprăvile jandarmului Pristanda, îndeosebi de renumărare a steagurilor, ca să îşi mărească şi el „renumeraţia mică, după buget…“! Aaa! Asta-i explicaţia: faptul că număra de mai multe ori – adică re-număra – drapelele l-a făcut să se plîngă lu’ conu’ Fănică de „renumeraţia mică“. Dăştept mare Pristanda ăsta: inferenţa logică imediată pe care o face de la „renumărare“ la „renumeraţie“ aproape că îl transformă, subit şi avant la lettre, în mAre Om de Ştiinţă sau, măcar, într-un mic logician! Or, hîrtiile-circulare cu care se încearcă ascunderea realităţii sunt semnate la vîrf de Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R., iar la baza ierarhiei doar de „ec. Maria Botezatu“, care, fiind doar „ec.“ şi nu „om de ştiinţă“, înseamnă că este un fel de contabilă; iar ca contabilă se ocupă cu numărarea şi renumărarea. De aici, renumeraţia pe care o stipulează în circulara respectivă, cu siguranţa „prostului senin“. Pentru că semnatarii ei au „învăţat“ gramatica doar în clasa a VII-a, iar piesa O scrisoare pierdută nu au citit-o, fiindcă ştiinţa literaturii ţine de Academia Română şi nu de A.O.Ş.R.!

Lema 4. Dar, poate, din nepăsare, moliciune (eufemistic pentru neputinţă, nevolnicie), indolenţă – adică, popular zis, din lene, lenea fiind un altul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 25, 26, 30)! –, nu se mai ocupă de conducerea A.O.Ş.R. şi îi lasă pe ceilalţi să-i bage hîrtiile sub nas, pe care le semnează, cum se vede, „ca primaru’“, fără să ştie ce conţin, fără să-şi dea seama ce consecinţe au deciziile sale şi, de aceea, „îşi dă cu firma-n cap“! Dar, dacă îi este lene sau este excedat de funcţia de conducere, de mare răspundere, de ce, atunci, nu s-a retras în liniştea pensiei pe care o bine-merita de la ţară?! Aici se iţeşte faţa hîdă a celui de-al doilea, ca gravitate, păcat capital: iubirea de arginţi (Marcu, 7, 22; I Timotei, 6, 10). Adică vrea şi pensia de general (încasată pînă în dec. 2009) şi leafa barosană de preşedinte al A.O.Ş.R., funcţie care este „retribuită la nivel de membru al Guvernului“ – după cum stipulează § 11 alin. (23) al Legii 296/2007. Sau, poate, este invidios, pizmaş pe alţii, care sunt capabili să îl înlocuiască şi ţine morţiş la scaunul său? Însă pizma este al patrulea dintre cele şapte păcate capitale (Marcu, 7, 21; Iacov, 3, 16). Şi ar mai fi o presupunere: poate e mînios pe unii anume şi nu vrea să-i lase doar pe ei să intre în A.O.Ş.R., interdicţia fiind abscons şi pervers selectivă şi, deci, îndreptată exclusiv contra acestora (sau numai unuia!). Dar mînia este un altul dintre cele şapte păcate capitale (Matei, 5, 22): la mînie, omul face prostii mari, ia chiar decizii absolut aberante şi dăunătoare pentru sine şi pentru alţii, iar Marele Preşedinte al Prezidiului A.O.Ş.R. este şi el om şi, orişicîtuşi de puţin, contează enorm de mult atît din punct de vedere, cît şi al conţinutului, mai întîi prin însuşi faptul şi, apoi, din cauza lui!

Şulfării manageriale şi politice

Ipoteza esenţială. Ipoteza de lucru esenţială se impune inebranlabil: dacă eşti „PREŞEDINTELE A.O.Ş.R., Gen. (r) prof. etc.“ şi emiţi şi semnezi cu maximă trufie şi cu deplină ignorare şi încălcare a legilor aceste dispoziţii ilegale şi aberante, atunci este posibil să fii, în realitate, imbecil, incompetent, nevolnic sau lacom de putere sau pizmaş, sau lacom de arginţi sau mînios sau leneş sau marionetă, sau trufaş sau chiar să te crezi mai presus de lege – ori, cazul cel mai grav, deşi nu cu prea mult, cîte puţin din toate la un loc, simultan sau prin combinări de 11 elemente luate cîte două sau cîte trei, cîte patru etc.?! Oricare ar fi combinaţia posibilă de elemente, cîteva dintre consecinţele malefice ale ei au fost relevate mai sus, iar altele vor fi dezvăluite în viitor.

Dar, întrucît este prof. univ., dr., general (r.) cu patru stele şi preşedintele A.O.Ş.R. – şi, deci, este ales şi susţinut de peste 200 (două sute!) de alţi prof.-univ.-doctori în cele mai diverse ştiinţe –, nu putem afirma că ar fi ageamiu, neştiutor, incapabil, imoral etc. (căci i-am acorda inclusiv circumstanţe atenuante!), ci, dimpotrivă, adică, din premisele teoretice, trebuie considerat că ar fi omnipotent, omniscient şi incoruptibil, de o moralitate ireproşabilă!

Corolar 5. Concluzia finală ineluctabilă: pentru circularele ilegale promulgate este, din punct de vedere juridic, pe deplin vinovat şi reprehensibil! Cît despre competenţă managerială autentică şi rectitudine morală, nu mai poate fi vorba. De aceea, ilegalităţile comise îl descalifică deplin şi iremediabil pe preşedintele A.O.Ş.R.! Adunarea generală a A.O.Ş.R., care se va ţine pe 11 martie a.c., trebuie să-l demită.

Probabil, ar mai putea cîştiga un mandat, căci ar mai fi posibile cîteva şmecherii de ariergardă: să-i dea afară pe nătărăul şi pe toantele care i-au confecţionat şi băgat sub nas respectivele circulare şi alte asemenea decizii-făcături, precum şi, fireşte, să ia alte cîteva măsuri de „repliere tactică în adîncimea teritoriului“ – cum voroveşte strategia militară. Se pare că, totuşi, cu ultimele sale resurse energetice de „semănător“ al ştiinţei, şi-a dat seama de clinciul în care l-au băgat „consilierii“ săi netrebnici şi vrea să apeleze la un fel de captatio benevolentiae, văzută ca viitoare proptea sau, mai degrabă, ca harponul cu care să-l agaţe pe d-l Traian Băsescu: vrea să-l declare „membru de onoare“ al A.O.Ş.R., ca să se asigure că-i va mai da fonduri de la „bugetul consolidat al statului“ – buget care este „pe ducă“ şi, de aceea, îi „pregăteşte de ducă“ pe pensionari, ca să supravieţuiască sinecuriştii!

Dar, este posibilă şi o altă explicaţie: preşedintele A.O.Ş.R. şi membrii „prezidiului A.O.Ş.R.“ au interpretat în mod acut personal sloganul „De ce le e frică nu scapă!“ Este posibil ca preşedintele ţării să-şi fi făcut sloganul din respectiva zicală, care se bazează pe versetul biblic „…Nu vă temeţi! Căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut“ (Matei, 10, 26). Şi, cum am demonstrat aici, circularele generalului Cândea atestă că lui îi este frică de ceva, ascunde realitatea şi vrea să scape nepedepsit, sub scutul prezidenţial. Culmea obrăzniciei acestui demers de marketing politic rezidă în faptul că unul dintre „membrii prezidiului A.O.Ş.R.“ – ajuns vicepreşedinte în mod ilegal – este „masonul de aur“ Ion Basgan, care, acum trei ani, afirmase arogant că „preşedintele Băsescu a dovedit lipsă de caracter“. „Uite cine vorbeşte!“

Să vedem dacă preşedintele ţării îşi va încălca promisiunile politicii sale de înlăturare a privilegiilor, a risipei şi a salariilor nesimţite, dacă se va lăsa agăţat de ancora aruncată fariseic de „prezidiul A.O.Ş.R.“ şi se va lăsa cumpărat, „în viu“, cu o sinecură de o mie lei/lunar, o medalie de aur (suflat) şi o diplomă de carton, diplomă cu care îşi va „repera“ caracterul, acoperindu-şi lipsa clamată public de Ion Basgan – deşi ăstuia i se potriveşte, întrutotul, proverbul „Vede paiul din ochiul altuia, dar nu bîrna din ochiul său!“

Minima moralia ne obligă să continuăm cercetarea ştiinţifică asupra fenomenului A.O.Ş.R. Urmăriţi episoadele următoare, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

24 februarie 2010, Întîia şi a doua aflare a Capului Mergătorului Înainte şi a Botezătorului Ioan.

Colonel (r.) Vasile Zărnescu

Sursa:http://ro.altermedia.info/coruptie/de-cine-i-este-frica-presedintelui-aosr_18863.html

Când ţi-o fi mai sete aici vei găsi apă

Propagandiştii plătiţi şi neplătiţi ai capitalismului în efortul lor de tâmpire antipopulară au reuşit să îi convingă pe români că negrul este alb, că moartea este viaţă, că furtul este muncă, că omorul de oameni este un act nobil, că omorârea unui animal este o crimă, că miciuna este adevăr,  că prostituţia este producţie, că capitalismul este democraţie.

Papagalii supravieţuitori ai capitalismului, intelectualii postpucişti, escrocherimea care se ascunde sub titlurile de oameni de afaceri şi majoritatea prostituatelor televizate arată cu disperată insistenţă vina comuniştilor în distrugerea ireversibilă a României şi meritul istoric al americanilor şi lacheului său,  Uniunea Europeană în îndepărtarea criminalilor comunişti.

Suntem fericiţi deci că baza economică a României a fost jefuită de Occident, de slugoii lor din interior că guvernanţii români au refuzat contracte de export pentru continuarea activităţii productive în marile fabrici construite sub conducere comunistă. Suntem feiciţi că am fost obligaţi la pederastie, lesbianism şi la batjocorirea istoriei neamului. Suntem fericiţi că armata mercenarilor care a împuşcat români nevinovaţi la lovitura de stat a părăsit România şi acum omoară afgani în ţara lor pentru scopuri imperiale americane dar pe banii poporului român. De asemenea suntem fericiţi că am pierdut toate drepturile sociale câştigate prin lupta comuniştilor. De exemplu suntem bucuroşi că  nu mai avem asistenţa medicală, că nu mai avem drepturi sindicale, că dormim în boscheţii străinătăţii, că cerşim la străini. Este foarte bine că acum avem democraţie adică avem putere egală cu politicienii. Oricând avem acces la actul conducerii României. Avem puterea de decizie. Noi Poporul conducem România nu escroherimea străină şi autohtonă.  Suntem de asemenea foarte mulţumiţi că îi ţinem în spinare pe infractorii de drept comun în condiţii mai bune decât pe oamenii muncii care se sinucid din lipsă de  mijloace de subzistenţă.

Peste toate binefacerile postpuciste tronează însă pierderea independenţei naţionale şi tâmpirea tineretului. Avem viitor de aur pentru tineri:  avorturile, foamea. furturile, boscheţii, drogarea, prostituţia şi moartea după care urmează raiul. Prin rai veţi vedea că toate imperfecţiunile acestei societăţi capitaliste pe care lingăii capitalismului o identifică cu democraţia se vor transforma în perfecţiunea vieţii dumnezeieşti. Tineretul este îndoctrinat cu doctrina tâmpitoare a capitalismului prosper astfel încât râde când este drogat şi  jubilează când este omorât.

Fricoşii regimului capitalist niciodată nu vorbesc direct, nu critică făţiş, nu arată ceea ce se petrece în fapt. Aşa-zisele telejurnale sunt de fapt o prostituţie culturală capitalistă în care informaţiile sunt puţine, deformate, falsificate conform directivelor occidentale. Aşa-zisele mijloace  de informare în masă de fapt nu sunt decât mijloace de deposedare şi prostire a poporului.

Pentru toate acestea şi pentru toate câte vor veni de la tirani aducem un sincer omagiu Republicii Capitaliste România şi  conducătorului ei iubit, Republicii Imperiale Americane. Amin.

Blogul România conţine informaţii despre ceva schimbător despre ceea ce nu este ceea ce a fost şi nu va fi  ce este. Blogul România este pulsaţia

via România.